marți, martie 19, 2019

30 de zile de arest pentru bărbatul care a tras două focuri de armă în patrula poliției de frontieră

Bărbatul din Slobozia Mare, care a efectuat două împușcături în direcția angajaților Poliției de Frontieră, a primit mandat de arest pentru 30 de zile.  În prezent acesta se află în Penitenciarul nr. 5 din Cahul.

În urma cercetărilor primare s-a stabilit că bărbatul nu este la prima abatere de la lege, fiind recent eliberat din detenție unde și-a ispășit pedeapsa pentru furt. Arma de vânătoare „ИЖ 27-Е” din care a tras două focuri asupra patrulei Poliției de Frontieră o deținea ilegal.

Din 31 ianuarie curent, arma figura ca sustrasă de la un locuitor al satului Lăpușna, raionul Hîncești. În acest sens se întreprind măsuri de elucidare a tuturor circumstanțelor de către angajații Inspectoratului de Poliție Hîncești, care au inițiat o anchetă penală. La fel, după verificarea locului faptei s-a depistat și ridicat alte trei cartușe calibru 16.

Amintim că în dimineața zilei de 13 februarie curent, în timpul desfășurării activității de verificare a patrulelor aflate în misiune de supraveghere a frontierei de stat, conducerea SPF Brânza a observat o persoană cu arma în spate. Apropiindu-se de aceasta, în vederea aflării scopului în zona de frontieră, bărbatul nu a reacționat și nu s-a supus solicitării polițiștilor de frontieră. Din contra a îndreptat arma spre patrula Poliției de Frontieră și a efectuat două împușcături, astfel fiind pusă în pericol viața și sănătatea angajaților. La scurt timp bărbatul a fost reținut și încătușat.

Știri pentru tine