duminică, martie 24, 2019

Ai parcat neregulamentar – achită amenda!

Cel puțin așa ar trebui să stea lucrurile într-un stat democratic și modern. Problema cu șoferii nedisciplinați din Cahul, care parchează pe unde apucă, nu este una nouă, dar nici autoritățile nu se grăbesc să vină cu vreo soluție inovatoare în acest sens. Acest lucru, însă, nu trebuie tolerat și supus polemicii doar pe rețelele de socializare.

Foto: colaj dincahul.md    Sursa: Facebook.vom/groups/BlackListCahul

Mai nou, a apărut tendința de a plasa imagini cu automobile parcate neregulamentar pe rețele de socializare, iar acolo toți „experții” se dau cu părerea. Foarte puțini, însă, apelează la Poliție, care, de altfel, ar trebui să se implice fără solicitări. Totuși, luând în considerație faptul că oamenii legii nu pot fi omniprezenți, Inspectoratul General al Poliției a venit cu ideea de a crea o linie fierbinte la care cetățenii să poată comunica despre anumite ilegalități sau să vină cu propuneri și sugestii.

Astfel, la nr. de Viber +373 (0) 78090902 cetățenii pot adresa reclamații și expedia fotografii, în baza cărora angajații din teritoriu vor reacționa și întreprinde măsuri.

Pare, însă, că la Cahul acest serviciu al Poliției este mai puțin solicitat, motiv din care străzile, trecerile de pietoni și trotuarele sunt impracticabile din cauza automobilelor parcate. În același timp, polițiștii de patrulare reușesc să ignore acest lucru, dedicându-se altor probleme, ceea ce face ca nemulțumirea cetățenilor să crească și mai mult.

În această ordine de idei, pentru a contribui cu toții la prosperarea societății, supravegherea legalității și, nu în ultimul rând, pentru a trăi într-un municipiu în care toți se respectă, vă îndemnăm să apelați la nr. de Viber +373 (0) 78090902. Astfel vom educa șoferii îndrăzneți, iar mamele nu vor mai ridica cărucioarele în brațe.

Menționăm că, potrivit Codului Contravențional, art. 238, al. (2), pentru staţionarea sau parcarea în locuri interzise este prevăzută o amendă de la 3 la 6 unităţi convenţionale cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.

Știri pentru tine