duminică, septembrie 22, 2019

Social

Pompierii și salvatorii sînt la datorie în noaptea învierii

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale va menține securitatea antiincendiară de sărbători, iar 100 de autospeciale de intervenție vor fi gata să intervină pentru a lichida consecințele situațiilor excepționale. Inspectorii supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor...

O delegație în frunte cu Mitropolitul Vladimir este la Ierusalim după Focul Haric

În fiecare an, în Sâmbăta Mare a Paștelui, creștinii sunt martorii unui miracol: între orele 12.30 și 14.30, deasupra Sfântului Mormânt din Ierusalim se aprinde un foc care se pogoară din cer, cunoscut sub numele de Lumina...

(Petiție) Asigură accesul la testarea HIV!

Potrivit estimărilor specialiștilor, în Moldova trăiesc cu infecția HIV 18500 de persoane. Numărul oficial al acestora constituie 7736. Respectiv, peste cincizeci la sută dintre persoanele infectate nici nu bănuiesc că au HIV. Această stare de fapt condiționează...

Atenție la legumele primăverii pe care le procurați din piață (investigație de laborator)

Colaboratorii centrului de asistență a consumatorului sud atenționează populația că la un șir de legume procurate la piața centrală de legume a orașului Cahul și predate pentru investigații la laborator, a fost depistat un nivel înalt de...

Noi detalii privind moartea celor doi tineri depistate în Cahul

În urma măsurilor întreprinse de angajații Inspectoratului de Poliție Cahul și ca urmare a probelor acumulate pe faptul depistării cadavrelor celor 2 tineri, a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pentru 72 de ore un...

Must read

Un motociclist din Cahul a ajuns la spital iar altul a decedat în urma unui accident rutier cu o mașină de poliție

Un bărbat de 33 de ani, locuitor al raionului Cahul a ajuns la spital cu diverse traumatisme, iar altul de 28 de ani...

Oportunitate de muncă – Manager Creditare Cahul

Ai experiență și ești pasionat de domeniul financiar? Creșterea profesională și învățarea continuă e o prioritate pentru tine?

Comerțul ilegal de tutun în proximitatea grădinițelor sau lupta agenților economici cu cadrul legal imperfect

Discuțiile pe marginea subiectului ce privește comerțul de tutun în proximitatea instituţiilor de învăţămînt şi a celor medico-sanitare au fost mereu însoțite de argumente care...