Cu ce și din ce sunt serviți oaspeții localurilor din Cahul?

Publicitate Click pentru mai multe detalii

Profitul care este înregistrat de proprietarii localurilor de agrement face acest domeniu de activitate antreprenorială tot mai atractiv pentru cei care vor să lucreze pentru sine însăși și să guste din pâinea „grea” de businessman.

Numărul localurilor, restaurantelor, cafenelelor și barurilor este în continuă creștere. Puține dintre ele ajung însă, la faliment atât timp cât se bucură de popularitatea oamenilor ori nu trebuie să uităm că termenul de contabilitate „neagră” nu a fost anulat ne nimeni.

Deși în Cahul avem un număr impunător de incinte în care putem petrece timpul, astfel, creându-se premisele unei concurențe sănătoase, proprietarii tind să economisească tot mai mult pe personalul de deservire, mobilier, atmosferă și veselă.

Mai mult ca atât, în unele localuri sunt ignorate condițiile igienice, regulile de conduită ale angajaților și drepturile consumatorului.

Astfel, în două din trei localuri nu o sa vi se spună bună ziua, în unul din patru putem observa insecte sau chiar rozătoare, iar dacă sunteți foarte „norocos” poate veți fi servit din veselă deteriorată.

Ținând cont că pentru toate aceste lucruri oaspeții plătesc, și plătesc mult, ar fi logic să li se ofere servicii de calitate.

Calitatea produselor și condițiile de păstrare și preparare a acestora, de asemenea, este o problemă care des apare în vizorul consumatorilor, dar mai puțin în a organele competente.

În concluzie, aș vrea să adaug că anume clienții hotărăsc soarta localurilor. Dacă drepturile acestora sunt încălcate atunci în primul rând ar trebui să solicite intervenția Agenției pentru protectia consumatorului (0 800 710 10), Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (0 800 800 33) și să evite să mai viziteze localul în cauză.

Prin tolerarea unei atitudini neserioase din partea administratorilor și a proprietarilor de localuri nu numai că le umplem buzunarele în detrimentul sănătății noastre, dar le mai dăm și motiv să creadă că acest lucru este unul firesc.

sursa foto: facebook.com