Gala premiilor UNITEM 2018! Rodica Ciobanu de la Teatrul „B. P. Hasdeu” din Cahul, nominalizată cu 2 premii

Pe 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, s-a desfășurat Gala Premiilor UNITEM, ediția XVII-a. Cele mai bune roluri feminine și masculine, spectacole, coregrafii și creații muzicale din acest an s-au ales cu distincții. 

Rodica Ciobanu, actrița de la Teatrul „B. P. Hasdeu” din Cahul, conform deciziei juriului final, a reușit să obțină Premiul „Pentru cel mai bun rol secundar feminin ” și Premiul „Ion Sandri Șcurea”. 

Un juriu de selecţie a vizionat zeci de spectacole prezentate de către toate teatrele, inclusiv private, din republică.

De remarcat că Rodica Ciobanu mai are în palmares un premiu similar – cel decernat în 2004 pentru rolul Ziţa din “O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale.