La Cahul va avea loc un concert dedicat Zilei Limbii Române

Interpretul Vali Boghean va susține împreună cu band-ul său un concert etno-jazz la Cahul, în ultima zi din această vară, pe 31 august, atunci când marcăm Ziua Limbii Române.

Potrivit unui comunicat al Consulatului General al României la Cahul, postat pe pagina de Facebook, concertul va avea loc cu începere de la ora 19:00 în Piața Horelor din oraș. În deschidere vor evolua cântăreții Radu Buza și Marcel Roșca.

Vali Boghean este cunoscut ca fiind un maestru al instrumentelor aerofone, (trompeta, saxofonul, flautul, tilinca, kavalul, dudukul, cimpoiul și clarinetul), cucerind deopotrivă iubitorii de muzică și cu interpretările sale la chitară clasică și bass.

Evenimentul este organizat de Institutul „Euxodiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Consulatul General al României la Cahul, din Republica Moldova și Primăria orașului Cahul.