O casă din Cahul a luat foc de la o lumânare aprinsă. Pompierii au lichidat incendiul

Publicitate Click pentru mai multe detalii

Un incendiu s-a produs în această dimineață într-o casă de locuit din municipiul Cahul. Pompierii au fost alertați prin intermediul serviciului 112 la ora 09:46 minute.

Pentru efectuarea lucrărilor de lichidare a incendiului au fost antrenați cinci pompieri cu o autospecială de intervenție. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că o odaie a fost cuprinsă de flăcări.

În scurt timp, angajații IGSU au reușit să stingă focul, fără ca acesta să obțină răspîndire. Din fericire nimeni nu a avut de suferit. Flăcările au distrus bunurile materiale însă datorită intervenției prompte a pompierilor focul nu a căpătat extindere fiind salvată restul locuinței.

Conform informațiilor preliminare focul a pornit  după ce proprietarul a lăsat o lumânare aprinsă

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 70 situații de risc. Acțiunile acestora au fost orientate la lichidarea focarelor de ardere, dar și deblocare de persoane.

Alte intervenții ale echipajelor de salvatori au fost necesare în raioanele Chișinău, Orhei, Drochia, Cantemir, Ialoveni, Florești, dar și Soroca.

În total pe tot teritoriul țării pompierii au stins peste 70 hectare de vegetație arsă. Mai mult, salvatorii au fost alertații și în lichidarea focarelor generate de cauciucuri aprinse.

Potrivit datelor IGSU pentru menținerea siguranței și intervenția în situații de risc în țară sunt mobilizați 600 de salvatori și pompieri cu 200 unități de tehnică. În caz de situații de risc oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.