miercuri, octombrie 23, 2019

Părinții și cadrele didactice din Giurgiulești au aflat cum să prevină violența și unde să se adreseze după ajutor

100 de părinți și cadre didactice au aflat ce înseamnă violența, ce impact are violența în familie asupra copiilor, metodele de protecție/asistență a victimelor, ce pedeapsă riscă agresorii etc. Informațiile au fost oferite de avocata Olga Ojog în cadrul Discuției publice „Prima palmă nu va fi și ultima. Să trăim într-un mediu fără violență”, organizată la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din s. Giurgiulești.

Evenimentul a fost organizat de platforma media Suntparinte.md, cu susținerea UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor). 

„Chiar dacă este bătută, victima tace, pentru că-i este rușine, vrea să mențină familia sau copiii să aibă tată, indiferent cât de violent este acesta. Societatea nu intervine nici când vede că un părinte își bate copilul. De ce? Părintele spune să nu ne amestecăm, că el știe mai bine ce e nevoie pentru copilul lui și că astfel îl educă”, au confirmat cei din sală.

În cadrul discuției, Olga Ojog le-a explicat diferența dintre familiile conflictuale și cele în care există violență:

„În familiile conflictuale, subiecții sunt pe poziții de egalitate. În familiile cu violență există întotdeauna o persoană autoritară, care aplică o formă de violență, și cealaltă – care rabdă și tace. Rolurile nu se schimbă niciodată. În familiile conflictuale, la bază se află o problemă (de exemplu, educația copiilor). În familiile cu violență se caută un motiv. Agresorul știe din start ce va face, cum să provoace victima ca să ajungă la ceea ce el își dorește. M-am ocupat de un caz când soțul venea de la serviciu, ajungea în curte, vărsa cu piciorul apa de la câine, după care-și bătea soția din cauză că nu avea câinele apă”.

Cei prezenți au mai aflat că, din anul 2010, agresorii familiali nu mai pot achita amendă. În prezent, agresorul poate fi sancționat, pentru violență în familie, prin muncă neremunerată în folosul comunității sau prin arest contravențional, durata fiind stabilită în funcție de gravitatea leziunilor pe care le-a suportat victima.

Olga Ojog le-a vorbit și despre Ordinul de restricție de urgență – un act emis de urgență de poliţie, prin care agresorul este înlăturat imediat din locuință pentru o perioadă de până la 10 zile, precum și despre Ordonanța de protecție – act emis de instanța de judecată în 24 de ore de la primirea cererii, prin care agresorul este obligat să părăsească locuința și să stea departe de victimă pe un termen de până la trei luni.

La sfârșitul discuției publice, unul dintre bărbații prezenți la eveniment a menționat că „o soluție pentru diminuarea cazurilor de violență în familie, în instituțiile de învățământ, pe stradă etc. este introducerea în curriculum a unor lecții despre disciplinarea pozitivă, formele violenței, metodele de prevenire, serviciile de asistență, ceea ce ar contribui și mai mult la dezvoltarea mintală și fizică a copilului, nu doar predarea matematicii sau a altor discipline”.

Știri pentru tine