Soldații din Cahul vor beneficia de băi renovate. Brigăzile şi unităţile militare vor fi dotate cu grupuri sanitare moderne

Soldații din Cahul vor beneficia de băi renovate, conform unui plan al Ministerului Apărării. Brigăzile şi unităţile militare vor fi dotate, treptat, cu grupuri sanitare moderne.

În Capitală, lucrările au fost deja lansate la Tabăra Militară 142. Baia unităţii nu a mai fost reparată din 1994. Muncitorii afirmă că pînă în septembrie lucrările vor fi gata.

„Dacă funcţionau 50 de procente, adică dacă patru din ele funcţionau era bine. De aici putem să ne imaginăm cît de dificil era să pentru comandanţi că să asigure procesul acesta de igienă personală pentru militari”, a spus şeful Direcţiei administrare bunuri imobile a Ministerului Apărării, Oleg Solomon.

„Dispuneam de două sau trei cabine de duş, respectiv, vă daţi seama că militari sînt mult mai mulţi implicaţi la diferite acţiuni, care prevăd efort fizic, după care este necesar normal să faci un duş. Şi era permanent un rînd oarecare, să spunem aşa era cît se poate de complicat”.

„Militarul să nu mai fie nevoit să meargă la baia aia sovietică, unde mergeau la baie toți grămăjoară. Să poată, să facă baie, cînd o doresc ei, nu cînd impune situaţia”, a spus ministrul Apărării, Eugen Sturza.

„Suntem bucuroşi că vor fi create condiţii mai bune pentru că sînt antrenamente foarte multe şi avem nevoie de o baie”.

Grupurile sanitare ale Brigăzii de infanterie motorizată „Dacia” din Cahul vor fi renovate în cadrul unui proiect în valoare de 6,4 milioane de lei.