Umorișii din Cahul sunt așteptați la Clubul de Comedie

Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B.P.Hașdeu” din Cahul în parteneriat cu Primăria municipiului Cahul, invită persoanele apropiate scenei și umorului să facă parte din echipa Clubului de Comedie Cahul.

Clubul este la etapa de constituire și va avea drept scop elaborarea și prezentarea programelor și spectacolelor de umor.

Doritorii sunt așteptați marți, 25 septembrie, la ora 14:00 la Teatrul „B.P.Hașdeu” unde va avea loc etapa de preselecție a viitorilor artiști și protagoniști ai Clubului de Comedie Cahul.

Persoanele care pot povesti cu haz bancuri și întâmplări haioase, au un simț al umorului deosebit, sunt ingenioase și dornice să se afirme, pot contribui la constituirea Clubului.

La preselecție poate participa oricine, indiferent de sex, vârstă și ocupație.