duminică, septembrie 22, 2019

Un km de cânepă depistată la Cahul între două lanuri de grâu

O fâşie de cânepă, care se întindea pe o distanţă de peste un kilometru, între două lanuri de grâu, a fost depistată pe teritoriul raionului Cahul.

La faţa locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul inspectoratului de poliţie pentru a înregistra acest caz şi a stabili, ulterior, toate circumstanţele cultivării şi creşterii plantelor.

De asemenea, serviciile de resort din cadrul autorităţilor publice locale urmează să întreprindă acţiuni de nimicire a tufelor crescute. De la faţa locului au fost zmulse mai multe plante şi sigilate, pentru a fi supuse expertizei criminalistice, întrucât lotul de pământ ar aparţine unui agent economic. Conform legislaţiei penale în vigoare, acesta riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 ani până la 15 ani.

Reamintim că, Inspectoratul General al Poliţiei a iniţiat operaţiunea specială Mac-2017, care are ca scop prevenirea şi combaterea infracţiunilor legate de droguri, precum şi depistarea plantaţiilor de cânepă cu nimicirea lor prin ardere.

Știri pentru tine