Candidatul PDM, Marian Lupu, se retrage din cursa pentru prezidențiale. Acesta consideră că Maia Sandu are șanse mai mari să-l învingă pe Igor Dodon. Decizia a fost luată, spune democratul, în cadrul ședinței Biroului Executiv al PDM, după o analiză a ultimelor date înainte de alegeri.
Președintele PD a îndemnat electoratul partidului pe care îl conduce, să sprijine candidatul care are cele mai multe șanse să-l învingă pe candidatul socialist.
„Am analizat în cadrul ședinței de astăzi ultimele date foarte proaspete care arată că acea mișcare de ultim moment cu desemnarea candidatului unic nu a dat rezultate scontate probabil și pentru că ea a fost făcută foarte târziu. O parte mare din electoratul PPDA a întărit de fapt nu dreapta ci stânga în special pe candidatul Partidului Nostru. Nici avansul Maiei Sandu nu este unul considerabil, procentele din sondaje rămân destul de apropiate între noi, în limita marjei de eroare, cu șanse relativ egale pentru ambii în turul doi. Candidatul care va ajunge în Turul II să fie unul pro-european. Iar candidatul PAS are cele mai mari șanse să-l învingă pe Igor Dodon. Avem rezultate la limită. Împreună cu colegii am decis să mă retrag din cursa electorală. Mesajul pe care îl transmit pentru electoratul PDM, este să sprijine candidatul care are șanse să-l învingă pe candidatul socialist”, a declarat Lupu.
„Decizia de astăzi poate pare una șocantă pentru unii, însă pentru noi, pentru PDM, este una calculată care reiese din interesul țării. Prin această decizie noi ne dorim să consolidăm vectorul european al țării și să facem ireversibilă dezvoltarea țării”, a declarat vice-președintele PDM, Vlad Plahotniuc.
URMĂRIȚI MAI JOS CONFERINȚA DE PRESĂ ÎN CARE A FOST FĂCUT ACEST ANUNȚ: