Experienţe digitale incomparabile pentru cei cca 2000 de studenţi, care îşi fac studiile la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul.
Aici, în cadrul proiectului naţional de susţinere a educaţiei digitale, Orange Wi-Fi Cafe în universităţi, Fundaţia Orange Moldova a inaugurat o nouă cafenea Wi-Fi. Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul a devenit astfel cea de-a opta instituţie beneficiară a proiectului, startul căruia a fost dat în 2013. Acesta presupune amenajarea cu un design special a unor spaţii din instituţiile de învăţământ superior, dotarea localului cu computere performante şi o plasmă de ultimă generaţie, dar şi asigurarea cu internet şi internet WiFi gratuit de la Orange Moldova.
Andrei POPA, prof.univ., dr.hab., rector al Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, în discursul său a menționat despre importanța proiectului național de susținere a educației digitale și al impactului asupra comunității academice din USC în special și asupra studenților USC în particular. Asemeni, a adus mulțumirile de rigoare Fundației ORANGE Moldova, pentru frumoasa șansă de colaborare, pentru faptul că a găsit oportun să vină la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul și totodată a mulțumit Centrului de Informații Universitare, condus de Dna Angela Mușet, care, citez, a fost, acea „busolă” care a arătat direcția Fundației ORANGE Moldova de a ajunge la Cahul, asemeni au fost aduse mulțumiri și companiei de construcții IMVILPEX S.A, pentru profesionalismul depus în executarea lucrărilor pentru amenajarea Orange Cafe și a holului USC.
Julien Ducarroz, director general ORANGE Moldova- a menționat că Orange Wi-Fi Cafe reprezintă un răspuns la solicitările actuale ale tinerei generaţii, internetul fiind o sursă nu doar necesară, dar indispensabilă pentru învăţământul superior și a dorit studenților USC succese în utilizarea Cafenelei ORANGE Wi-Fi.
Proiectul implică investiţii comune şi este implementat în parteneriat cu administraţiile instituţiilor de învăţământ superior. Administraţia universităţii a alocat resurse financiare pentru reparaţia spaţiului, iar Fundaţia Orange a investit fondurile în achiziţionarea echipamentului tehnic, a mobilierului, şi crearea conceptului de design. Tot echipamentul poate fi folosit gratuit de către studenţi şi profesori, atât pentru a accesa internetul, cât şi pentru organizarea prezentărilor sau seminariilor interactive.
Invitat la ceremonie, primarul orașului Cahul, Dl, Nicolae Dandiș, în discursul său a menționat că, Orange Moldova și Centrul de Informații Universitare sunt o oază pentru studenții ce aspiră la studii calitative și a felicitat comunitatea universitară cu ocazia inaugurării Cafenelei Orange Wi-Fi.
„Educația digitală are un rol din ce în ce mai important în combaterea sărăciei, reducerea șomajului și asigurarea creșterii economice durabile a ţării. Pentru a valorifica această oportunitate, Fundația Oange Moldova susține facilitarea accesului tinerilor la resurse educaționale adaptate exigențelor tehnologice actuale, dezvoltarea competențelor şi abilităților necesare unor buni profesioniști și încurajează activitățile de cercetare științifică.”, a afirmat Sergiu Postică, Preşedintele Fundaţiei Orange Moldova.
Proiectul Orange WiFi Cafe este implementat de către Centrul de Informaţii Universitare.
Angela Muşet, Directorul Centrului de Informaţii Universitare a menționat că; „Proiectul Orange Cafe este unul foarte important, fiind un model de succes de colaborare participativă în vederea susţinerii tinerei generaţii. Fundaţia Orange este partenerul cu care am realizat cele mai multe proiecte în dezvoltarea domeniului educaţiei. Deschiderea cafenelei Wi-Fi vine să consolideze capacitatea de modernizare a universităţilor din ţara noastră”.
Studenţii s-au arătat încântaţi că vor avea posibilitatea să navigheze pe internet chiar în incinta universităţii. În plus, și în spațiile amenajate de la parterul instituției, ei se vor putea conecta la internet Wi-Fi direct de pe telefonul mobil, tabletă sau laptop. Astfel, tinerii vor reuși mai rapid să-şi pregătească orele, dar şi să petreacă timpul util și distractiv.
Fundația Orange consideră că educația are un rol important în combaterea sărăciei, reducerea șomajului și asigurarea creșterii economice durabile. Pentru a valorifica aceasta oportunitate FOM susține facilitarea accesului tinerilor la resurse educaționale adaptate exigențelor tehnologice actuale, dezvoltarea competențelor abilităților necesare unor buni profesioniști și încurajează activitățile de cercetare științifică. În ultimii patru ani, Fundaţia Orange a reuşit realizarea a peste 40 de proiecte în domeniile educaţiei, sănătăţii, culturii şi susţinerea persoanelor defavorizate iar peste 120 de mii de oameni au beneficiat de ele.