Cu prilejul Zilelor Diasporei, în mun. Cahul va fi organizat Forumul Tinerilor Migranți. Activitatea va fi desfășurată la 29 august curent și are drept scop implicarea diasporei în procesul de dezvoltare a proiectelor tinerilor.
Lansarea dialogului dintre administrația publică locală (APL) și diaspora tinerilor din Cahul, preluarea bunelor practici și experiențelor pozitive acumulate în afara țării, precum și dezvoltarea unui mecanism de implicare a diasporei în soluționarea problemelor la nivel local sunt câteva din obiectivele punctate de organizatori.
„Implicarea tinerilor este cheia schimbării şi a creşterii devotamentului în societate. Acest eveniment reprezintă un start pentru lansarea colaborării cu Diaspora din Cahul, care anual se întorc acasă și ar putea să se implice la dezvoltarea localității. Este o motivare în plus și pentru tinerii care muncesc sau studiază în țară de a se implica și a produce schimbări pentru o societate mai prosperă”, spune Nicolae Mocanu, președinte A.O. Perspectiva și Coordonator Fondul pentru Tineri Cahul.
Forumul va crea o platformă de interacțiune între reprezentanții, diasporei, agenților economici, tineri și APL.
Pentru a participa la eveniment, doritorii trebuie să completeze formularul până la data de 27 august 2018.
Această activitate este realizată prin intermediul proiectului ,,Parteneriat pentru dezvoltarea tinerilor și consolidarea sectorului de tineret” implementat de Asociaţia Obştească „Perspectiva”, în parteneriat cu Primăria mun. Cahul, în cadrul Programului ,,Cahul – Capitala Tineretului 2018”, organizat şi finanţat de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.