Mașină răpită din garajul unui cahulean, depistată de polițiști în Chișinău! Indivizii susțin că „au împrumutat-o” pentru primblări.
Automobilul nu vă este în siguranță nici în garajul din curtea casei. De acest lucru s-a convins un locuitor al orașului Cahul, în vârstă de 53 de ani, căruia i-a fost furată recent mașina. Poliția a dat de urma hoților peste trei zile de la incident, aceștia aflându-se pe teritoriul mun. Chișinău.
Cazul s-a petrecut la 19 iulie curent. Imediat după ce a depistat lipsa mijlocului de transport, proprietarul a alertat Poliția. Potrivit declarațiilor bărbatului, în salon se aflau mai multe bunuri personale, printre care și un pistol pneumatic.
Reținerea făptașilor a avut loc la 22 iulie curent, în sectorul Ciocana al capitalei, datorită conlucrării dintre angajații Inspectoratului de Poliție Cahul și Inspectoratului de Poliție Ciocana. Indivizii s-au dovedit a fi doi bărbați, ambii locuitori ai orașului Cahul, în vârstă de 35 de ani. Aceștia au fost ulterior transportați la IP Cahul pentru a fi audiați și pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
În cadrul audierilor, suspecții au declarat că ar fi răpit mașina doar pentru primblări, iar apoi intenționau să o abandoneze la marginea orașului. Între timp, polițiștii au intrat în posesia unor date care demonstrează că adevărata intenție a bărbaților era să vândă automobilul la un preț de câteva ori mai mic decât prețul real pe piață.
Indivizii, care au mai fost anterior în conflict cu legea, sunt reținuți pentru 72 de ore. În acest context a fost inițiată o cauză penală pentru furt în proporții deosebit de mari. De menționat că unul din făptași și-a recunoscut vina.
Mijlocul de transport a fost înapoiat proprietarului, iar la moment polițiștii întreprind măsuri speciale de investigație în vederea depistării pistolului.