4 C
Кахул
miercuri, noiembrie 29, 2023

Pesta porcină africană poate ajunge și la Cahul

Suspiciuni de pestă porcină în raioanele Cahul, Cimişlia şi Orhei. În urma împușcării a mai multor mistreți, reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor au trimis la Madrid probele prelevate a cărnii acestora pentru confirmarea prezenţei virusului.

Dacă pesta africană se va confirma, toţi mistreții din ţară ar putea fi vânaţi. Menționăm că la moment vânatul mistreților este total interzis, însă anume depopularea şi vânatul pe tot parcursul anului poate deveni o măsură, la fel ca în toate ţările europene.

Potrivit directorului ANSA, consecinţele care pot avea loc sunt foarte serioase, în primul rând consecinţele economice, dat fiind faptul că Republica Moldova este o ţară exportatoare de produse de origine animalieră. Autoritățile v-or întreprinde măsuri maxime de izolare a focarelor.

La începutul lui noiembrie, un focar de pestă a fost înregistrat în satul Palanca din raionul Ştefan Vodă.

În localitate s-a instituit carantină, iar la intrarea şi ieşirea din sat au fost instalate filtre sanitare.

Potrivit autorităţilor, infecţia ar fi ajuns în ţara noastră din Ucraina.

Ultimele știri:
Articole Populare