Asociația Obștească ,,Centrul de Drept al Avocaților”, cu susţinerea Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), organizează Școala de Vară în Domeniul Azilului şi Apatridiei, care va avea loc 9 iunie 2016.
Ediția 2016 a Școlii de Vară are tema „Azilul și Apatridia – noţiuni generale. Fenomenul azilului și apatridiei la nivel naţional şi internaţional”. Evenimentul va fi axat pe fenomenelor azilului și apatridiei și are drept scop sensibilizarea participanților, promovarea cunoștințelor, conştientizarea problemelor existente în domeniile enunțate, precum și dezvoltarea abilităților participanților prin dezbateri și dialog cu specialiști în domeniu.
Sunt invitați să participe studenții de la ciclurile de licență și masterat, care vor putea obţine atât diploma de participare, cât şi noi prieteni, experienţă, premii.
Cei interesaţi pot expedia CV-ul la următoare adresă electronica law-center@cda.md până pe data de 15 mai inclusiv, cu notificare în linia de subiect “ŞCOALA DE VARĂ”.