Lupta cu șoferii care parchează pe trotuare și în locurile interzise pară să nu aibă sorți de izbândă la Cahul. Poliția este „blândă”, închide ochii și amendează foarte rar, iar pe șoferii cu „autoritate” și sprijin politic nu-i deranjează, în general. Mai sunt, însă, cetățeni cu spirit civic accentuat, care sesizează forțele de ordine cu o fotografie și atunci oamenii legii sunt obligați de responsabilii de la Chișinău să reacționeze.
Natalia Dimitriuc, consilier orășenesc din partea „Partidului Nostru”, luptă în felul ei cu șoferii nedisciplinați. Aceasta lasă bilețele pe parbrizurile mașinilor care-i stau în cale, după care se laudă pe grupul de pe Facebook „Black List Cahul”, al cărui administratoare este, cu isprăvile sale.
Cel mai recent caz s-a petrecut pe 12 noiembrie curent. Consilierul a publicat o postare în care îndeamnă șoferii să înconjoare mașina după ce au parcat și să verifice dacă nu au făcut-o ca niște tâmpiți (trad. din rusă: мудак). În răspuns la comentariul unui utilizator care s-a dat cu părerea, Dimitriuc întreabă: „Dacă îi zgâriam automobilul s-au i-aș fi spart roțile, la fel, le-ați lua apărarea acestor boi?”.
Cu siguranță, lipsa spațiilor de parcare impune unii șoferi să încalce Regulamentul Circulației Rutiere, lucru care nu-i scutește de amenzi și indignarea pietonilor, însă acești șoferi sunt cetățeni ca și alții, iar o asemenea atitudine din partea unui ales local demonstrează existența unei prăpastii uriașe între cei care conduc orașul și cei care i-au ales.
Evident, comportamentul rutier al șoferilor ridică mari semne de întrebare, dar oare a unui consilier care își permite să insulte electoratul care l-a ales nu este mai grav?