Un șofer de autocar riscă o amendă de până la 4 500 lei pentru tentativă de a scoate ilicit din țară 10 000 de țigări. Planurile i-au fost zădărnicite de câinele specializat al vămii care a dat alarma.
Produsele din tutun de diferite mărci erau camuflate în peretele lateral al unității de transport.
Încălcarea a fost înregistrată azi-noapte, la ieșirea din țară prin postul vamal Cahul.
Menționăm că potrivit legislației Republicii Moldova, se permite traversarea hotarelor țării doar cu două pachete de țigări.