0.5 C
Кахул
joi, decembrie 7, 2023

Stație de tratare a apei potabile la Cahul, renovată cu fonduri europene

Locuitorii orașului Cahul nu mai consumă apă de o calitate dubioasă din râul Prut. Aceasta pentru că, de aproximativ o lună de zile, ei beneficiază de o staţie de tratare modernă, potrivit ADR Sud.

Deși se află, deocamdată, în proces de renovare, stația a fost repusă deja în funcțiune și lucrează ca și una nouă, având un sistem complex de purificare a apei. Stația reabilitată urmează să asigure cahulenilor un mod de viață mai sănătos, prin consumul apei de o calitate mai înaltă.13528230_1354451914582605_1350640573425214466_o Staţia de tratare din Cahul deserveşte 39800 de locuitori şi asigură tratarea apelor uzate colectate din râul Prut. Reabilitarea respectivei stații este parte componentă a proiectului investițional „Îmbunătățirea serviciilor de apă și canalizare în raionul Cahul”, în cadrul Proiectului-pilot „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud și Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

Valoarea lucrărilor de reabilitate a staţiei de tratare din orașul Cahul ajunge la suma de circa 11 milioane de lei. Sursele de finanțare sunt acoperite de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), din numele Ministerului Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ).

Necesitatea efectuării lucrărilor de reparație a stației de tratare din Cahul a fost identificată de către finanțatori și autoritățile publice locale, fiind în deplină concordanță cu Strategia de dezvoltare socio-economică a raionului, capitolul Aprovizionare cu Apă și Canalizare. 

Reieșind din documentul-cadru de planificare strategică, care își propune să asigure un sistem fiabil de alimentare cu apă a raionului Cahul, și ținând cont de faptul că respectiva stație de tratare a fost dată în exploatare în anul 1970 și până în prezent nu a fost renovată, nevoia aplicării pe sector a acestei măsuri investiționale a devenit una iminentă.

Mai mult de atât, reconstrucția stației de tratare se impunea și pe motiv că durata de viață a țevilor din oțel ale acesteia, uzate moral, cu o vechime mai mare de 40-50 ani, era una depășită, conductele tehnologice și armăturile existente necesitând o renovare completă.

Ultimele știri:
Articole Populare