0.7 C
Кахул
joi, decembrie 7, 2023

Un locuitor și un vameș din raionul Cahul riscă până la 5 ani de închisoare pentru trafic de influență și corupere pasivă

Un bărbat din raionului Cahul a fost rețint de ofițerii Direcţiei generale teritoriale „Sud” a CNA și procurorii anticorupție fiind bănuit de trafic de influență.

Potrivit denunțătoarei, bărbatul ar fi pretins și primit 150 de euro pentru ai transmite ulterior unui vameș, pentru ca acesta să urgenteze şi să faciliteze procedura de plasare în regim vamal a unui mijloc de transport ce nu era scos de la evidență din Bulgaria. 

Suspectul susţinea că ar avea influenţă asupra persoanelor publice, angajaţi din cadrul Biroului Vamal Cahul, responsabili de plasarea în regim vamal de import a automobilelor cu numere străine care au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova până pe 1 noiembrie 2016, beneficiare de achitarea accizului în mărime de 30% din cota acestuia.

După transmiterea banilor sub controlul CNA, bărbatul a fost prins în flagrant delict, iar urmare a percheziției corporale și a automobilului acestuia, au mai fost găsite 1200 lire sterline, blancuri necompletate de declaraţii vamale, blanchete de contract de vânzare, plăcuţe de înmatriculare bulgărești. 

Totodată au fost efectuate percheziții la biroul inspectorului vamal căruia îi era destinată o parte din bani. Acolo au fost depistate mijloace bănești, dar și documente originale ce ţin de devamarea automobilului denunțătoarei. 

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar vameșul este cercetat în stare de libertate.

Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 5 ani sau amendă în mărime de până la 3000 unități convenționale, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Ultimele știri:
Articole Populare