Un tânăr de 23 de ani, locuitor al raionului Cahul, riscă ani grei de pușcărie, fiind învinuit de comiterea traficului de fiinţe umane şi proxenetism. Victime ale individului și complicilor săi au devenit două tinere din orașul Cahul.
Potrivit procurorilor, în primăvara anului trecut, tânărul împreună cu doi cetăţeni români le-au convins pe fete să practice prostituţia în orașul Galaţi, unde acestea au activat timp de aproximativ o lună, împărțind venitul cu traficanții.
În același timp, una din victime a fost impusă să presteze servicii sexuale fără plată unuia dintre învinuiţi. Ulterior, fetele au reușit să fugă, revenind acasă.
Într-un alt episod, același individ a încercat să mai determine o altă tânără la practicarea prostituţiei, însă ultima l-a refuzat.
Actualmente, învinuitul are măsura preventivă – arest la domiciliu, iar în privinţa complicilor săi cauza penală a fost disjunsă într-o procedură separată, aceştia fiind reţinuţi pe teritoriul României.
Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de cele incriminate, traficanții riscă pedepse de până la 20 ani închisoare.