Astăzi la Cahul, este săbătorită Ziua Victoriei şi a Comemorării Eroilor Căzuţi pentru Independenţa Patriei. Ziua Victoriei vine să comemoreze capitularea Germaniei în cel de-al doilea război mondial, semnată la Berlin, seara tîrziu, la 8 mai 1945. Din cauza diferenţei de ore, Moscova, pe atunci capitala URSS, a aflat despre capitulare în primele ore ale zilei de 9 mai.
Anii 1939-1945 au fost ani de durere şi lacrimi , tristeţe care a invadat popoarele lumii. 60 de milioane de oameni din întreaga lume, aproape 3 % din populaţia globului, au murit nevinovaţi, în condiţii inumane, oameni care au suferit dureri fizice, dar şi morale contrar voinţei lor.
Memoria acelei perioade dramatice este întipărită nu doar în paginile de istorie, ci si în soarta multor familii, în inimile buneilor şi străbuneilor noştri, în sclipirile focului veşnic, dar şi în sufletele celor care înţeleg tragedia acelor vremuri. Pentru noi sînt importante nu doar memoria acelor ani, ci si lecţiile dure, scrise cu sînge pe care le-a oferit întregii omeniri cel de-al doilea Război Mondial.
Manifestăm profund respect pentru eroismul buneilor şi a străbuneilor noştri, nu doar pentru cei căzuţi pe cîmpul de luptă, care au ţinut piept duşmanului , dar şi pentru cei care au contribuit la făurirea Victoriei comune în spatele frontului , care au reuşit să supravieţuiască în timpul de restrişte al ocupaţiei fasciste.
Ţara noastră a plătit un preţ greu pentru realizarea Victoriei. Sacrificiul, durerea şi efortul au fost enorme. Circa 600 de mii de moldoveni au luptat în acest război. Peste 70 de mii de soldaţi şi-au dat viaţa pentru eliberarea Moldovei. Nu este vorba de o simplă statistică, este vorba de zeci de mii de suflete , destine, planuri de viitor şi speranţe înăbuşite de negura războiului.
La Cahul, Ziua Victoriei a fost marcată astăzi printr-un eveniment comemorativ şi depuneri de flori. Cahulenii au adus un omagiu veteranilor celui de al Doilea Război Mondial şi celor care au căzut pe câmpurile de luptă.
În cadrul evenimentului au participat deasemenea și Nicolae Dandiș- primarul orașului Cahul, Președintele raionului Cahul- Ion Groza și Elena Bacalu și Anatolie Gorilă, deputați în Parlamentul Republicii Moldova.
Mai jos atașăm Ediția din 9 mai a programului informativ ,,Aspect” al primăriei orașului Cahul. Vizionare plăcută!
sursa video: Youtube / Oleg Diaconov